Review - OCS, lansare 'Dansam legati la ochi cu spatele la zid'
Scris de Cristina Ştefănescu    Sâmbătă, 04 Aprilie 2009    PDF Imprimare Email
OCS Lansare
Echipa InConcert.ro a ajuns aseară în Silver Church exact când cei de la Omul cu şobolani au urcat pe scenă pentru a preda noua lecţie “ Dansăm legaţi la ochi cu spatele la zid”, după cum spunea Dan la început, că dacă ne pică la teză subiectul ăsta vom şti ce să scriem.

Chiar dacă am ratat cele două concerte din deschidere: The Mood şi Timpuri Noi, am fost ochi şi urechi la ce au cântat OCS. A fost un concert extrem de reuşit, electrizant, fără să exagerăm cu nimic când spunem asta. Băieţii au cântat doar piese de pe noul album, excepţie făcând a doua piesă cântată cu Artanu.

OCS este ca un prieten foarte bun, de cuvânt, care dacă promite că ajunge la ora x în locul y, va fi acolo fără întârziere şi fără să greşească locul. De aceea, au fost coerenţi în prestaţie, respingând pe bună dreptate cererea unor oameni din public de a cânta “Ajutor”, piesă de pe OCS TV. Excepţie a făcut “Duşmănia”, melodie din repertoriul Partizan, cântată împreună cu Artan. De altfel, Artan apare pe albumul nou, cântând alături de Dan o piesă ce a figurat şi în playlist-ul de aseară : “Sincere Felicitări!”.

Dan a recunoscut că se simte onorat să cânte pe aceeaşi scenă cu Timpuri Noi, declarând că ăsta a fost visul lui de foarte mult timp. Bunul simţ este un atribut de bază al acestei formaţii, OCS sunt printre puţinii artişti care ştiu de unde au plecat, aseară mărturisind sincer onoarea de a se afla pe scenă cu un nume mare din muzica românească.

Momentul cel mai deosebit a fost la piesa “Ora 8” când Dan a coborât de pe scenă, aşezându-se pe jos, provocând o adevarată mişcare de domino, publicul din faţă urmându-i exemplul. S-a creat o atmosferă electrizantă, pasul acesta a demonstrat că OCS sunt aproape de fanii lor şi muzica pe care o cântă e atât despre ei cât şi despre publicul lor. Dan a devenit pentru câteva minute unul dintre noi, unul dintre sutele de oameni din sală.

Singurele bile negre au fost sticlele sparte, aruncate pe jos în timpul concertului, pe care am încercat să le evităm în dansul nostru şi aglomeraţia, care e în sine un lucru bun, semn că OCS sunt iubiţi. Ne-au încântat şi baloanele de săpun, venite de undeva din partea stângă a sălii, ce au susţinut atmosfera frumoasă de la concert. La vederea lor, nu ne-am putut masca zâmbetul inocent din colţul gurii.

Am plecat de la concert cu confirmarea că OCS sunt deosebiţi, chiar dacă stilul abordat de ei este acum la modă şi la noi în ţară. Au pornit atunci când puţini cântau alternative şi acum au reuşit singuri să scoată un album fără casă de discuri şi să-l vândă inedit, împreună cu biletul de intrare de la concertul de lansare.
 

Adaugă comentariu


La ce concerte mergem?

Previewul Saptamanii

Arhiva Cultura Urbană

Arhiva Cultura Urbana

Sustine In Concert.ro!

Sustine InConcert.ro

 

InConcert.ro
no.3
EVO Tribute ClujLife Jah Army KUMM
Fabrica Silver Church

NOUTATI
Noutati Dance
Noutati Folk
Noutati Hip-Hop
Noutati Electronic
Noutati Jazz
Noutati Latino
Noutati Pop
Noutati Rock
Noutati Colinde
Noutati Clasic
Noutati Comunicate
Noutati Specialz

EXTRA
Cultura urbana arhiva
Live World
Preview saptamana
InConcert clasic

INTERVIURI

BLOG

GALERIE FOTO

CALENDAR

RECENZII
Recenzii Blues
Recenzii Rock
Recenzii Jazz
Recenzii Festival
Recenzii Hip-Hop
Recenzii Folk
Recenzii Colinde
Recenzii Electronic
Recenzii Pop
Recenzii Clasic
Recenzii Special

BACKSTAGE TOUR

CONCURSURI

ECHIPA

ABONEAZA-TE
Facebook
Twitter

TOATE FEEDURILE
Feed Noutati Dance
Feed Noutati Folk
Feed Noutati Hip-Hop
Feed Noutati Electronic
Feed Noutati Jazz
Feed Noutati Latino
Feed Noutati Pop
Feed Noutati Rock
Feed Noutati Clasic
Feed Interviuri
Feed Recenzii
Feed Stiri B'estFest
Feed Comunicate

MUZICA
Concerte
Cronici concerte
Cronici albume
Lista formatii
Stiri
Diverse

INTERVIURI

NO.3 VIDEO

DIVERSE
Evenimente
Artisti si arte
Saptamana No. 3
Site-uri
Entertainment
Alte articole

CULTURA URBANA
Metroul bucurestean
RATB
Foto-Blog Transport
Reportaje
Bucharest underground

EXTRA
Despre noi
Linkuri
Lista cluburi
Sondaje
No. 3 stuff