| Review - Marius Nedelcu, Alexandra & Alec unplugged | ||||
|
|
Am plecat spre club Embassy cu mai multe întrebări cărora speram să le găsim răspunsul la concert. Printre ele, ne întrebam dacă Marius Nedelcu are şanse de reuşită fără băieţii de la Akcent şi cum va arăta amestecul de dance şi pop-rock. Când am păşit în Embassy atmosfera era destul de ciudată. Pe de-o parte aveai impresia unui party privat care urmează să înceapă iar pe de altă parte era o forfotă care anunţa ceva BIG care urma să se întâmple. Cei 7 au început timid, puţin emoţionaţi, dar s-au încălzit mai repede decât ne-am fi aşteptat. Deşi erau maxim 100 de persoane în Embassy, putem spune că a fost vorba de un nucleu dur care i-a încurajat pe tot parcursul concertului. Poate că pe viitor ar trebui organizat un asfel de concert într-un loc puuuţin mai mare (cred că şi artiştii ar fi fost recunoscători), mai ales că energia pe care o transmite publicul este foarte importantă pe parcursul unui concert. S-a văzut că Marius, Alexandra, Alec & Co. au muncit foarte mult pentru acest unplugged. Orele de repetiţii adunate şi-au spus cuvântul. Deşi au cântat mai multe genuri de piese, totul s-a auzit ca şi cum ar fi fost produsul unei trupe care cântă de mult împreună. Am remarcat vocea lui Marius (despre care ştiam că e unul din cei doi Akcenţi cu voce, însă nu ştiam că poate să cânte atât de bine, live, o oră şi jumătate), vocea Alexandrei pe care am ascultat-o prima oară live precum şi vocea şi talentul bassistului Dragoş Leca (care a interpretat 'Ain't no sunshine' într-un mod în care ne-a lăsat fără cuvinte).
Ne-ar fi plăcut ca Marius să răspundă mai puţin la întrebări şi să cânte mai mult, ne-ar fi plăcut ca întregul show să ţină mai mult şi ne-ar fi plăcut ca Alexandra să cânte mai multe piese singură. Dar vom fi prezenţi la următoarele concerte aşa că până atunci rămâne să-i ascultăm pe Alexandra & Alec pe pagina lor de Myspace şi pe Marius Nedelcu tot pe Myspace |




















