| Review - Alina Manole la Clubul Taranului | ||||
|
|
Vineri seară am ajuns la Clubul Ţăranului puţin după ora 9 şi ne-am mirat că tocmai începuse concertul. Uitasem că majoritatea concertelor "alineşti" încep la ora stabilită. Faţă de concertul Kumm de la începutul lui octombrie, Clubul Ţăranului era plin de mese şi un semi-întuneric 'asigurat' de câteva veioze. Atmosferă de club vestic şi pe scenă trei artişti care, dacă ar fi cântat în franceză, ar fi reprezentat confirmarea că nu ne mai aflăm la Bucureşti. Alături de Alina Manole au urcat pe scenă Adrian Cristescu (la pian) şi Tudor Olaru (chitară-bas) în ceea ce putem numi mai mult decât un 'band'; e deja vorba despre un trio, cei doi muzicieni punându-şi amprenta asupra muzicii Alinei Manole. Deşi toate mesele erau ocupate de mult, publicul continua să vină aseară la Clubul Ţăranului astfel încât, mulţi dintre cei aproape 100 de oameni prezenţi la concert au fost nevoiţi să stea în picioare. Şi asta în condiţiile în care aseară a fost debutul Masters of Jazz, două lansări de album (Byron şi Rain District) şi un concert Alexandrina Hristov în Cărtureşti.
Pe lângă piesele de pe Luna Pătrată (primul album al artistei), am putut asculta melodii care vor face parte de pe următorul album şi câteva poezii ale Alinei Manole. Dacă în prima parte a concertului am avut parte de piese mai triste (emo, după cum le-a numit în glumă Alina), după pauză au fost rând pe rând interpretate alături de public "Piticul", "Căsătorie în stil italian", "Cărăbuşul", "Iubit de mi-ai fi fost" şi "Aşa şi-aşa". Spectacolul s-a încheiat cu "Luna Pătrată", aşa cum ne-am obişnuit deja la concertele Alinei Manole. Pentru că trecuseră 'doar' două ore publicul care aplauda în picioare a cerut bis iar după încheierea piesei a urmat un nou val de aplauze şi s-a strigat din nou "bis!". Iar Alina s-a urcat din nou pe scenă şi a interpretat "Aşa şi-aşa" alături de cei aflaţi în Clubul Ţăranului. A urmat o nouă repriză de standing ovation şi probabil că spectacolul ar fi putut continua până dimineaţă. Puţin după ora 11 Alina Manole a coborât de pe scena de la Clubul Ţăranului după un concert 'altfel' care a reuşit să-i facă fericiţi pe cei prezenţi. Până la următorul concert o puteţi găsi pe Alina Manole pe blogul personal şi pe Radio Lynx în fiecare dumincă de la 16:00 la emisiunea Luna Pătrată. |





















