InConcert Clasic - 25 - 31 octombrie
Scris de Alexandru Ciucă    Duminică, 25 Octombrie 2009    PDF Imprimare Email

inconcertclasic2_2

 

Alexandru Tomescu şi binecunoscuta sa vioară Stradivarius Elder Voicu au început în această săptămână cel de-al treilea turneu "Music on LG" în cadrul căruia doresc să aducă muzica clasică aproape de cât mai mulţi spectatori, în special cei aflaţi în oraşe private de obicei de astfel de manifestări. Până acum au avut loc concerte în Craiova şi Timişoara, însă turneul va ajunge şi în localităţi precum Brad, Reghin sau Oneşti.

Alături de Alexandru Tomescu (vioară) vor mai cânta în ceea ce se numeşte 'Romanian Piano Trio' Horia Mihail - pian si Răzvan Suma - violoncel. Primii doi şi-au început itinerariul în Spania, la Santiago de Compostela, prin două recitaluri la mijlocul lunii octombrie în sala Auditorium de Galicia, fiind prezenţi atât membrii ai comunităţii româneşti din Spania, cât şi alţi pasionaţi ai muzicii simfonice.

Acest al treilea turneu (Music on LG se desfăşoară anual începând cu anul 2008) se va desfăşura în 18 oraşe, în care sunt programate 22 de spectacole. Mare parte din acestea vor fi recitaluri - 18 - cu muzică de Haydn şi Mendelssohn, iar restul de 4 sunt concerte primul dintre acestea având loc ieri, 24 octombrie, alături de Filarmonica din Timişoara şi dirijorul Radu Popa.

 

Video: Virgil Oprina, RadioCultura.ro

Program turneu:

Luni, 26 octombrie, ora 19.00 - Brad, recital la Colegiul Naţional ”Avram Iancu”

Marţi, 27 octombrie, ora 19.00 - Braşov, recital la Complexul Militar

Joi, 29 octombrie, ora 19.00 - Braşov, concert la Teatrul ”Sică Alexandrescu”

Vineri, 30 octombrie, ora 18.00 - Reghin, recital la Casa de cultură ”Eugen Nicoară”

Duminică, 8 noiembrie, ora 17.00 - Câmpina, recital la Biserica Parohia ”Sfântul Nicolae”

Luni, 9 noiembrie, ora 19.00 - Sibiu, recital la Sala ”Thalia”

Miercuri, 18 noiembrie, ora 19.00 - Bucureşti, concert la Studioul de concerte ”Mihail Jora” al Societăţii Române de Radiodifuziune

Joi, 19 noiembrie, ora 19.00 - Piteşti, concert la Casa de cultură a sindicatelor

Vineri, 27 noiembrie, ora 18.00 - Oneşti, recital la Biblioteca municipală

Sâmbătă, 28 noiembrie, ora 19.00 - Iaşi, recital la Sala ”Ion Baciu” a Filarmonicii ”Moldova”

Duminică, 29 noiembrie, ora 11.30 - Bacău, recital la Sala Ateneu a Filarmonicii Bacău

Duminică, 29 noiembrie, ora 19.00 - Focşani, recital la Teatrul Municipal ”Maior Gh. Pastia”

Vineri, 4 decembrie, ora 18.30 - Satu Mare, recital la Sala de concerte a Filarmonicii ”Dinu Lipatti”

Sâmbătă, 5 decembrie, ora 18.00 - Baia Mare, recital la Sala de concerte ”Rotary” a Liceului de Artă Baia Mare

Luni, 7 decembrie, ora 18.00 - Bistriţa, recital la Sinagoga

Marţi, 8 decembrie, ora 19.00 - Cluj Napoca, recital la Universitatea de Muzică

Joi, 10 decembrie, ora 14.00 - Constanţa, recital la Sala ”Sergiu Celibidache” a Colegiului Naţional ”Regina Maria”

Vineri, 11 decembrie, ora 19.00 - Piteşti, recital la Casa de cultură a sindicatelor

Sâmbătă, 12 decembrie, ora 19.00 - Bucureşti, recital la Studioul de concerte ”Mihail Jora” al Societăţii Române de Radiodifuziune

 

Adaugă comentariu


La ce concerte mergem?

Previewul Saptamanii

Arhiva Cultura Urbană

Arhiva Cultura Urbana

Sustine In Concert.ro!

Sustine InConcert.ro

 

InConcert.ro
no.3
EVO Tribute ClujLife Jah Army KUMM
Fabrica Silver Church

NOUTATI
Noutati Dance
Noutati Folk
Noutati Hip-Hop
Noutati Electronic
Noutati Jazz
Noutati Latino
Noutati Pop
Noutati Rock
Noutati Colinde
Noutati Clasic
Noutati Comunicate
Noutati Specialz

EXTRA
Cultura urbana arhiva
Live World
Preview saptamana
InConcert clasic

INTERVIURI

BLOG

GALERIE FOTO

CALENDAR

RECENZII
Recenzii Blues
Recenzii Rock
Recenzii Jazz
Recenzii Festival
Recenzii Hip-Hop
Recenzii Folk
Recenzii Colinde
Recenzii Electronic
Recenzii Pop
Recenzii Clasic
Recenzii Special

BACKSTAGE TOUR

CONCURSURI

ECHIPA

ABONEAZA-TE
Facebook
Twitter

TOATE FEEDURILE
Feed Noutati Dance
Feed Noutati Folk
Feed Noutati Hip-Hop
Feed Noutati Electronic
Feed Noutati Jazz
Feed Noutati Latino
Feed Noutati Pop
Feed Noutati Rock
Feed Noutati Clasic
Feed Interviuri
Feed Recenzii
Feed Stiri B'estFest
Feed Comunicate

MUZICA
Concerte
Cronici concerte
Cronici albume
Lista formatii
Stiri
Diverse

INTERVIURI

NO.3 VIDEO

DIVERSE
Evenimente
Artisti si arte
Saptamana No. 3
Site-uri
Entertainment
Alte articole

CULTURA URBANA
Metroul bucurestean
RATB
Foto-Blog Transport
Reportaje
Bucharest underground

EXTRA
Despre noi
Linkuri
Lista cluburi
Sondaje
No. 3 stuff